Salutare!
Numele meu este Sorin Daniel Stoicănescu și sunt fotograf de evenimente.Am început să practic această meserie în urmă cu 12 ani când părinții mei mi-au făcut cadou un aparat foto pentru a putea să-mi urmez acest vis. La vremea respectivă acel DSLR era un aparat entry-level (de începători) fiind cel mai ieftin de pe piata și in ciuda acestui aspect, el avea să îmi pună probleme serioase pentru că eram total neinformat în ceea ce privește utilizarea unui astfel de aparat. Au urmat zile și nopți în care am citit despre aparat și despre fotografie zeci de mii de fotografii făcute total aiurea în diferite situații și momente, practic nu exista zi ca eu să nu am aparatul la mine. Am facut acest lucru timp de 3 ani până când cineva mi-a dat mesaj și a spus că își dorește să fiu fotograf la majoratul lui.
Visul mi se împlinise!
Deși pare poveste de film, fix după acel eveniment am primit o ofertă de angajare din partea unui laborator foto din oraș unde a urmat o colaborare de 2 ani. Era începutul meu ca fotograf de eveniment și urma să fiu prezent ca fotograf oficial la prima nuntă, care a fost traumatizantă pentru mine, dar vă voi povesti întamplarea într-o postare viitoare.
După acești doi ani am primit o ofertă interesantă, aveam sa fiu ales pentru a forma o echipă de foto-video pentru evenimente și evident că am acceptat, iar în acest proiect am lucrat 5 ani, urmând să aleg calea de a fi fotograf freelance în anul 2020.
Până în momentul de față am acumulat o experiență serioasă în ceea ce privește fotografia de eveniment, doar că, vorbind despre fotografie niciodată nu vei fi suficient de pregătit și trebuie să fii mereu într-o continuă perfecționare.
Chiar dacă pare puțin ciudat, eu nu am atestat de fotograf. Am Bacalaureatul, o diplomă în Jurnalism, vreo 2-3 cursuri de fotografie, dar îmi lipsește calificarea de fotograf (diploma). Nu va mint, ma frustrează putin acest lucru, dar în viitorul apropiat îmi voi aloca timpul necesar și voi intra în posesia acestei diplome.
Poate că vă așteptați șă vorbesc mai mult despre mine, despre pasiunile mele, despre ce dorințe am, nu, am vrut să vă fac un rezumat despre cum m-am apucat eu de această meserie. Vor urma și alte postări despre cariera mea de fotograf, despre cum sunt eu și despre ce planuri am.
Până atunci, rămâneți pe poziții, zâmbiți și fiți relaxați!
V-am fotografiat! 🙂